Amendă USTURĂTOARE pentru o agenție de turism din România, după ce a distrus vacanța unor români, în Grecia

Amendă USTURĂTOARE pentru o agenție de turism din România, după ce a distrus vacanța unor români, în Grecia
Publicat: 26/08/2023, 18:04

O agenție de turism din România a fost amendată cu zeci de mii de lei după ce o familie de români care a cumpărat o vacanță într-un hotel de patru stele din Grecia a reclamat nereguli majore.

Turiștii români care au mers anul trecut în vacanță în Zakhyntos, Grecia, au depus plângere la Protecția Consumatorului după ce a cumpărat un sejur la un hotel de patru stele, iar condițiile din acest hotel nu erau cele promise.

Sejurul a fost achiziționat de la o agenție de turism din Deva, iar la fața locului, familia de români a găsit mucegai în camera de hotel, faianță spartă în baie, mizerie în cameră și în baie, camere neaerisite, lipsa aerului condiționat, lipsa plaselor de la ferestre, dulap de haine neconform, lipsa prosoapelor, lenjerie de pat îmbâcsită, lipsa dotărilor aferente.

În plângerea făcută, turistul a arătat că a contactat agenția și „deși i s-a promis că problema se va rezolva, reprezentantul agenției a ales, la un moment dat, să nu mai răspundă la telefon”.

În urma reclamației depuse la Protecția Consumatorului, agenția de turism a primit două amenzi în valoare totală de 75.000 de lei pentru că: „nu a depus eforturile necesare soluționării favorabile a cerințelor pertinente ale consumatorului, acţiune ce ar încălca exigenţele diligenţei profesionale” și „a făcut publicitate unui hotel partener fără să se asigure că acela îndeplinește condițiile categoriei de clasificare promovată, faptă considerată practică comercială incorectă”, potrivit adevarul.ro.

Vacanță de coșmar în Grecia

O româncă aflată în vacanță în Grecia a povestit cu lux de amănunte ce a pățit în destinația turistică de vis. Femeia aflată în vacanță în Grecia a fost victima unui jaf. Hoții i-au spart mașina și au furat toate bunurile din interior.

Românca a povestit cum a fost jefuită în doar câteva minute, timp în care se afla într-un supermarket din Grecia.

La întoarcere, turista a găsit mașina spartă, toate bunurile fiind furate.

„Nu credeam că voi posta așa ceva vreodată, însă aș vrea să vă împărtășesc experiența noastră de astăzi.

Ne aflăm în Stavros în acest moment. În jurul prânzului, în drum spre cazare, am oprit până la Lidl pentru a cumpăra niște apă, timp în care ne-a fost spartă mașina și ne-au fost furate absolut toate bunurile din mașină (țin să menționez că am fost plecați fix 5 minute).

Aș vrea să trag un semnal de alarmă prin această postare, noi nu am știut de aceste aspecte, nu am văzut postări despre acest subiect. Poate dacă am fi știut, lucrurile ar fi stat altfel”, a scris românca.

„Polițiștii nu par interesați să ajute”

Mai mult, românca acuză că asemenea evenimente neplăcute au loc zilnic în Grecia, dar nu sunt raportate și polițiștii nu par interesați să ajute.

„Aveți mare grijă la supermarketuri, se pare că sunt jafuri de genul în fiecare zi, numai că, din câte am înțeles, lumea nu raportează.

Poliția nu este de mare ajutor, nu vorbesc engleză și nici nu sunt prea interesați să ajute.

În altă ordine de idei, dacă are cineva vreun sfat în legătură cu ce ar trebui să facem mai departe, va rog frumos să ne spuneți.Va mulțumesc și va doresc vacanțe frumoase, fără peripeții!”, se mai arată în postarea turistei.

Sursa foto: Shutterstock

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Elenei Lasconi după ce CCR a decis renumărarea voturilor de la alegerile...
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din...
Orașul tot mai la modă din România unde se găsesc apartamente sub 10.000 de euro....
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Augustin Zegrean explică ce se întâmplă după renumărarea voturilor. Turul doi ar putea fi organizat...
Prietenii lui Călin Georgescu. Cu cine se întâlnește candidatul care a câștigat primul tur al...
BREAKING NEWS | CCR vrea renumărarea voturilor din turul 1! De ce s-a luat această...
Condimentul banal care poate provoca halucinații severe. Majoritatea românilor îl au în bucătărie
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
Cât costă un kilogram de carne de porc înainte de Crăciun. Cum explică producătorii prețul...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Poți să depășești prin dreapta un vehicul care circulă pe banda 2? Care sunt regulile...
CSAT a constatat că TikTok a influenţat alegerile prezidenţiale din România: Un candidat a beneficiat...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Se schimbă banii. Anunț oficial BNR în România. Unde merg românii cu bancnotele
Au apărut secretele unui mare actor român. Nu multă lume îi știa trecutul
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Mihai Bendeac, în stare de șoc: "Eu nu auzisem nimic"
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Câți dintre români sunt de acord cu renunțarea la combustibilii fosili?